Aspecte ale lumii nevăzute

Când reuşeşte să studieze aceasta lume nouă, servindu-se de noile lui facultăţi, omul observă că această lume nevăzută e împărţită şi multidimensională, iar lui îi sunt mai uşor accesibile două aspecte, care nici ele nu sunt simple: lumea astrală şi lumea mentală.

a) Viaţa astrală

După părăsirea corpului fizic, adică după moartea fizică, omul care nu a reuşit să se rupă în întregime de legăturile pământeşti rămâne în corpul astral şi continuă viaţa în corpul astral. În regiunea inferioară a planului astral sunt suferinţe mari; aceste suferinţe nu sunt însă o pedeapsă, ci o purificare. Suferinţa are întotdeauna şi peste tot (şi în planul fizic) scopul de a purifica şi înnobila pe om; ea face parte dintr-un sistem al cărui ţel este evoluţia omului. Ea nu este o pedeapsă eternă, neîntemeiată, impusă dintr-un spirit de răzbunare, ci este pur si simplu repercusiunea unei legi de dreptate absolută care dă fiecăruia ceea ce merită. Nu pedeapsă sau răsplată, ci drept consecinţă a faptelor sale.

Dacă cinbiomasaj-energetic-lume-astralaeva se arde când bagă mâna în foc, nu se spune că a fost pedepsit; noi ştim că a suferit numai consecinţa faptei sale şi că vibraţiile prea frecvente ale focului i-au distrus epiderma şi a produs o suferinţă. De asemenea, suferinţa care urmează unei fapte rele nu e o pedeapsă impusă din afară, ci este pur şi simplu consecinţa faptei în sine, o conse
cinţă care ia naştere în virtutea unei legi stricte. Toate suferinţele pe care le suportăm sunt consecinţa unei legi. Ele au drept ţel să ne purifice, să ne grăbească evoluţia şi până la urmă îşi ating întotdeauna scopul.

Prin urmare, lumea astrală în păturile sale inferioare corespunde, într-un anumit sens, la ceea ce s-ar numi purgatoriu. Studiind lumea nevăzută se poate constata că din fericire nu există în tot universul nimic asemănător cu ceea ce se cheamă iad, adică locul unor suferinţe fără sfârşit. Nicio suferinţă, oricât de mare, nu este veşnică. Orice suferinţă este spre bine, fiindcă omul numai în acest fel se poate curăţa de vibraţiile inferioare (primitive) care s-au înrădăcinat în el. Este singura modalitate pentru a se elibera de toate cătuşele şi a începe, în existenţa viitoare, în condiţii mai bune, străduinţa de a ajunge la o evoluţie superioară.

b) Viaţa în planul mental

A doua parte a vieţii post-mortem, viaţa din planul mental, este şi ea doar consecinţa faptelor noastre proprii, în ceea ce au ele mai nobil şi mai înalt. Acolo îşi produce efectul toată energia spirituală, pusă în mişcare de om în timpul vieţii pământeşti. În cazul acesta, de asemenea, rezultatul este matematic egal cu cantitatea de energie aplicată, pentru că legea conservării energiei este în întregime valabilă pe planurile superioare în acceaşi măsură ca şi pe planul fizic.

Sentimentele profunde inspirate omului fie de un înalt ideal, fie de o iubire puternică şi dezinteresată faţă de Dumnezeu sau de oameni (dacă e vorba de o iubire impersonală şi necondiţionată), sunt tot atâtea forţe spirituale la diferit nivel şi diferite grade de intensitate. Toate reprezintă energia dăruită care nu poate produce efect deplin în lumea fizică pentru că gândurile şi idealurile noastre cele mai înalte, aparţinând domeniului sufletesc, nu găsesc pe un plan inferior posibilitatea realizării lor.

Nimeni nu înţelege aceasta mai bine decât artistul sau poetul. Persoana care pictează un tablou sau care scrie un poem vrea să comunice în acest mod ceea ce a descoperit prin viziunea acelei lumi superioare. Dar nimeni nu stie cât de departe este de realitate ceea ce poate reda arta sa pe planul fizic.

Aşa fiind, idealurile şi aspiraţiile cele mai înalte rămân o rezervă imensă de energie, care nu se epuizează pe planul fizic în timpul unei vieţi pământeşti.

Aceste forţe înalte se pot manifesta numai după moartea corpului fizic şi numai după ce pasiunile şi dorinţele inferioare se dezintegrează. De aceea există o lume invizibilă superioară, de o frumuseţe transcendentală, de o splendoare de neînchipuit, care s-ar putea numi un adevărat rai.

Nicio descriere nu poate reda splendoarea planului mental. Există texte din literatura creştină care descriu raiul cu porţibiomasajenergetic-lume-mentala-rai de perle, străzi de aur, mări de foc şi de cristal, arbori cu 12 feluri de fructe din pietre preţioase şi bijuterii diferite; acestea sunt încercări stângace dar care înseamnă ceea ce autorul şi-a putut imagina a fi cel mai frumos. Găsim simboluri asemănătoare şi în manuscrisele budiste şi hinduse despre planul mental: aceiaşi arbori de aur şi de argint, având ca fructe pietre scumpe, în grădinile zeilor, încercări naive dar sincere ale scriitorilor primitivi de a descrie ceva ce au văzut, de o frumuseţe de  nedescris.

Fiecare faptă are răsplata sa. Toţi oamenii trec după moarte prin acele două stări: viaţa astrală şi viaţa mentală, pe care le reprezintă cuvintele de purgatoriu şi de rai.

Toţi ajung în lumea mentală după un anumit timp de viaţă astrală, cu excepţia acelor fiinţe atât de puţin evoluate sau atât de decăzute încât nu au niciun singur sentiment altruist. Pentru aceste fiinţe nu poate să existe paradis, fiindcă dorinţele şi sentimentele lor egoiste aparţin planului astral şi îşi culeg răsplata pe acest plan. Există oameni care deşi fac uneori binele, nu îl fac în mod dezinteresat; aceştia vor culege recompensa binelui pe care l-au făcut, nu în lumea mentală, ci la un nivel mai puţin ridicat, anume în regiunile superioare ale planului astral.

La fel, oamenii care au un ideal bun dar lipsit de orizont spiritual au şi ei răsplata lor după moarte; şi ei îşi culeg roadele faptelor în regiunile superioare ale planului astral, unde se găsesc înconjuraţi de tot ceea ce au dorit, dar bineînţeles, nu au parte de bucuriile mai înalte ale planului mental (pe care, de altfel, nici nu le-au căutat, pentru că nu au ajuns încă la acest nivel de înţelegere). Toţi vor fi fericiţi în felul lor şi la timpul lor.

Toate aceste lucruri nu sunt simple presupuneri; sunt purul adevăr, un adevăr bazat pe cercetări minuţioase şi observaţii
şi care pot fi verificate de cei care văd planurile superioare. Lumea mentală nu este nici ea o lume a imaginaţiei, ci din contra, e reală. Este planul spiritual divin şi acesta răspunde la toate chemările care i se adresează. Un om care acţionează numai sub impulsurile unor aspiraţii înalte atrage din planurile superioare o energie superioară; cine e dezinteresat doar în mică parte, aceasta mică părticică va da şi ea roadele sale.

Astfel este lumea mentală. Acolo toţi sunt fericiţi dar nu în acelaşi grad, bineînţeles, şi nici în acelaşi fel; fiecare e fericit în măsura în care poate fi. Dacă cineva nu are mai multă fericire, înseamnă că nu e în stare să ia mai multă. Toate vasele sunt pline, dar unele sunt mai mari, altele mai mici, şi fiecare se umple după capacitatea sa. Ca să îţi umpli ceaşca trebuie să o goleşti.

Raţiune şi bun simţ

Sistemul pe care îl reprezintă adevăratul studiu al lumilor nevăzute este absolut raţional în toate privinţele. Cât despre acel sistem care pretinde credinţa oarbă şi recomandă tot felul de practici ciudate şi neraţionale, avem toate motivele să ne ferim de el şi să bănuim că nu e un studiu adevărat.

În toate circumstanţele, cel care studiază lumile nevăzute trebuie să apeleze la raţiune şi bun simţ. Nu e un lucru bătut în cuie însă că numai raţiunea ne poate ajuta. Există o certitudine spirituală care vine de departe şi în privinţa căreia nu se poate raţiona, dar chiar şi această certitudine vine dintr-o cunoaştere anterioară.

Omul care simte o certitudine absolută şi intuitivă faţă de un fapt oarecare, a luat cunoştinţă de acel fapt înainte, într-o viaţă anterioară. Sufletul, sau spiritul, păstrează această cunoştinţă şi convingerea lui e bazată pe experienţă şi raţiune, deşi verigile lanţului de raţionare prin care a ajuns la aceasta certitudine nu mai pot fi refăcute de memoria creierului fizic.

Astfel de intuiţii sunt însă cazuri foarte rare şi rămâne regulă valabilă că raţiunea trebuie să călăuzească toate credinţele noastre.

În studiul lumii nevăzute se insistă întotdeauna şi în mod special asupra faptului că o credinţă oarbă e o piedică ce se opune progresului spiritual al omului. Cine vrea să progreseze, acela trebuie să abandoneze credinţa oarbă. Trebuie să îşi dea seama că nicio carte nu e infailibilă deoarece cunoaşterea noastră despre adevăr este progresivă şi fiecare zi ne aduce câte o informaţie nouă.

(Visited 144 times, 1 visits today)